Just thinking…

Luciditatea poate fi extrem de supărătoare – au spus-o cu multă vreme în urmă grecii, iar apoi au preluat-o cu reverenţa cuvenită fidelii lor epigoni, latinii… Gândirea are riscurile ei…de altfel aşa este frumos… nu-ţi place, refuz-o!!!

„Câtă luciditate, atâta dramă”, admite undeva, într-un loc, la mare distanţă de „psyche”-ul grec generator de civilizaţie europeană, un literat ce mi-a cucerit de mult admiraţia. Refuz să mă conformez şi mă-ntreb: oare aşa o fi? Iar pentru un răspuns care să-mi calmeze neliniştile caut, cum mi se întâmplă nu de puţine ori, în jurul meu. Şi oare ce văd? Văd puţină, dezarmant de puţină luciditate… în schimb mă întâmpină brutal narcotizarea, o stare hipnotică în care mulţi dintre semenii mei par să se complacă fără rezerve…

Psihologii vorbesc despre o stare de comfort sau, altfel spus, despre o zonă de comoditate în care individul se simte extrem de bine… locul acela în care probabil te simţi apărat, ferit de orice intervenţie ostilă, un fel de marsupiu mental in care iţi cauţi ultimul refugiu sau, daca vreţi, un regressus ad uterum care te seduce cu miezul lui cald…

Probabil că pe sufletul unora dintre noi, din păcate deloc puţini, scrie:  „Vin imediat!” sau „Inchis pentru renovare” sau „Magazinul (sufletul) s-a mutat în strada…” sau, mai rau, „Nu deranjaţi!” sau „Spaţiu de închiriat!”… sau mai ştiu eu ce formulă menită deopotrivă a trăda o absenţă şi a sabota o intenţie…

Îndrăzneşte să mă deranjezi, caută-mă, cititorule!!! Încă mai locuiesc aici, în propria-mi viaţă!!! iar curiozitatea ta s-ar putea să ne scuture comodităţile…

Această intrare a fost publicată în Meditatii.

Un comentariu la “Just thinking…

  1. Karla Richter spune:

    „Ce ma surprinde cel mai mult la umanitate?
    Omul.
    Isi sacrifica sanatatea pentru a face bani.
    Apoi isi sacrifica banii pentru a-si recupera sanatatea.
    Apoi este atat de nerabdator cu gandul la viitor incat nu se bucura de prezent.
    Rezultatul este ca nu traieste in prezent, dar nici in viitor.
    Traieste de parca n-ar muri niciodata si apoi moare fara sa fi trait”

    Dalai Lama

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s