Câteva gânduri despre arta liceenilor…

Pereţii unei săli de clasă au devenit de ceva vreme spaţiul privilegiat în care o tânără nonconformistă şi prea puţin diluată în rigorile depresonalizante ale sistemului şi-a exersat cu succes înzestrările artistice…

De fiecare dată când păşesc în încăpere, privirea îmi este atrasă de cele două reprezentări: una îmi evocă un tablou celebru al lui Salvador Dali (Copil geopolitic privind naşterea omului) iar alta, deşi nu se agaţă în memoria mea de vreun tablou consacrat, mă provoacă la reflecţie…  un chip albastru cu un dispozitiv tehnologic ataşat la ureche… probabil că sugestia cea mai la îndemână ar fi aceea a „gadget-omului”, în care tehnologia devine o prelungire a propriului corp…

Opera de artă autentică este aceea care nu oferă lectorului totul, ci îl obligă să devină complice (co-autor) pentru a termina ceea ce în mod principial nu poate fi terminat niciodată…

Oare nu despre asta vorbeşte într-un loc Umberto Eco şi anume despre „opera aperta” (opera deschisă)? Opera de artă valoroasă este aceea care, oricât de brutal ar suna, incită la delir interpretativ…

Just thinking…

Luciditatea poate fi extrem de supărătoare – au spus-o cu multă vreme în urmă grecii, iar apoi au preluat-o cu reverenţa cuvenită fidelii lor epigoni, latinii… Gândirea are riscurile ei…de altfel aşa este frumos… nu-ţi place, refuz-o!!!

„Câtă luciditate, atâta dramă”, admite undeva, într-un loc, la mare distanţă de „psyche”-ul grec generator de civilizaţie europeană, un literat ce mi-a cucerit de mult admiraţia. Refuz să mă conformez şi mă-ntreb: oare aşa o fi? Iar pentru un răspuns care să-mi calmeze neliniştile caut, cum mi se întâmplă nu de puţine ori, în jurul meu. Şi oare ce văd? Văd puţină, dezarmant de puţină luciditate… în schimb mă întâmpină brutal narcotizarea, o stare hipnotică în care mulţi dintre semenii mei par să se complacă fără rezerve…

Psihologii vorbesc despre o stare de comfort sau, altfel spus, despre o zonă de comoditate în care individul se simte extrem de bine… locul acela în care probabil te simţi apărat, ferit de orice intervenţie ostilă, un fel de marsupiu mental in care iţi cauţi ultimul refugiu sau, daca vreţi, un regressus ad uterum care te seduce cu miezul lui cald…

Probabil că pe sufletul unora dintre noi, din păcate deloc puţini, scrie:  „Vin imediat!” sau „Inchis pentru renovare” sau „Magazinul (sufletul) s-a mutat în strada…” sau, mai rau, „Nu deranjaţi!” sau „Spaţiu de închiriat!”… sau mai ştiu eu ce formulă menită deopotrivă a trăda o absenţă şi a sabota o intenţie…

Îndrăzneşte să mă deranjezi, caută-mă, cititorule!!! Încă mai locuiesc aici, în propria-mi viaţă!!! iar curiozitatea ta s-ar putea să ne scuture comodităţile…